|
Full Spectrum - calivita la pret 38.50 lei cu tva inclus
Esenţiale vieţii, vitaminele sunt compuşi organici pe care corpul uman este incapabil să le sintetizeze în cantităţi apreciabile. Folosirea zilnică a unui supliment cu multivitamine este indispensabilă menţinerii sănătăţii din două motive. În primul rând, pentru că stilul de viaţă este mult diferit în ziua de astăzi: stresul conştient şi inconştient al vieţii moderne, consumul de alcool şi cafea, fumatul şi poluarea sporesc necesarul de vitamine al organismului. În al doilea rând, procesarea excesivă a materiilor prime alimentare şi conservanţii din alimentele consumate distrug o mare parte din conţinutul de vitamine naturale al acestora. Astfel, ajungem în situaţia în care organismul are nevoie de tot mai multe vitamine, iar acestea se găsesc într-o cantitate din ce în ce mai mică în alimentele consumate. Este atunci de mirare că majoritatea oamenilor suferă de deficienţe de vitamine? Studiile arată că proporţia de vitamine ce ajunge în organism este foarte importantă şi că acestea au tendinţa să acţioneze sinergic, adică sunt complementare şi îşi condiţionează reciproc funcţionarea. Din acest considerent, preparatele complexe sunt foarte potrivite ca suplimente. Pentru o funcţionare sănătoasă a organismului nostru, administrarea zilnică a unei combinaţii potrivite de vitamine, minerale şi oligoelemente este absolut indispensabilă. Mod de administrare Full Spectrum: se administreaza 1-3 tablete pe zi in timpul meselor sau conform recomandarilor. Un flacon de Full Spectrum contine 90 tablete
Atenţie! Deoarece majoritatea acestor produse conţin şi vitaminele complexulu nu este necesară asocierea cu vitaminele B, cu excepţia unor situaţii de stres puternic sau a unor recomandări exprese. Datorită conţinutului în B complex, consumul acestor preparate se asociază cu urini colorate şi cu miros specific. Acidul glutaminic este potenţial alergen. De aceea, la cele mai mici semne de alergie trebuie să se sistezei administrarea preparatului. Se recomana la cresterea armonioasa a scolarilor si adolescentilor. Completeaza o alimentatie saraca in fructe si legume crude. Tonifica organismul. Favorizeaza absorbtia si utilizarea mineralelor (Ca, Mg, Zc, etc). Super Mega 50 se recomanda in cazuri grave de devitaminizare si demineralizare, persoanelor cu activitate fizica intensa si sportivilor.
Vitaminele sunt substante organice indispensabile vietii, pe care organismul nu le sintetizeaza deloc sau le sintetizeaza in cantitati insuficiente. Anumite vitamine se gasesc doar in cantitati reduse in alimentele consumate. Deoarece alimentatia nu asigura intotdeauna vitaminele necesare intr-un raport echilibrat cantitativ si calitativ, consumul suplimentelor alimentare cu multivitamine este extrem de benefic pentru buna functionare a organismului. Un aport corespunzator de vitamine este absolut necesar fiecaruia dintre noi, nu numai sportivilor sau celor care desfasoara activitati fizice sau intelectuale intense. Poluarea (a aerului, a apei, sonora etc.), devenita astazi o problema foarte serioasa, stresul cauzat de ritmul alert de viata, alcoolul, nicotina, cofeina, aditivii alimentari, anticonceptionalele si multe alte substante chimice sporesc necesarul de vitamine, mai ales la persoanele care locuiesc in marile centre urbane. Un exemplu semnificativ este faptul ca o singura tigara fumata distruge 100 mg de vitamina C din organism. Pe langa faptul ca, datorita acumularii efectelor nocive ale poluarii mediului inconjurator, necesarul de vitamine si substante minerale al organismului a crescut, continutul in micronutrienti (vitamine si substante minerale) al legumelor si fructelor a scazut. De aceea, in zilele noastre este absolut necesar consumul de suplimente alimentare precum Full Spectrum. Vitaminele nu sunt substante miraculoase, dar sunt indispensabile pentru cresterea si dezvoltarea organismului, pentru vitalitate si pentru mentinerea unei stari generale bune. Unele vitamine regleaza procese biochimice, altele sunt componente ale unor sisteme enzimatice implicate in metabolismul celular si, in sfarsit, exista si vitamine care influenteaza in mod direct diverse functii ale organismului. Necesarul zilnic de vitamine creste o data cu cresterea intensitatii activitatii fizice (cand se mareste necesarul de proteine si glucide al organismului) si, astfel, consumul de suplimente alimentare devine absolut necesar. Deoarece vitaminele isi exercita efectele in mod sinergie, o cantitate mai mare dintr-o vitamina sau alta va atrage dupa sine si cresterea necesarului de alte vitamine. Din acest motiv, se recomanda utilizarea preparatelor polivitaminice. O importanta deosebita o are raportul dintre diversele vitamine. De exemplu, raportul ideal in cadrul complexului vitaminic B este de 1:1. Functionarea normala a organismului necesita, alaturi de vitamine, si prezenta unor substante minerale. Acestea din urma sunt furnizate exclusiv prin alimentatie. Un aport ridicat de vitamine presupune si cresterea necesarului de minerale al organismului. Din acest motiv, se prefera utilizarea preparatelor complexe, care contin atat vitamine, cat si minerale dozate optim si sub forma chelatata. Organismul poate utiliza mineralele in cel mai eficient mod in forma chelatata. In organismul multor persoane, chelatarea unor minerale se realizeaza ineficient si, din aceasta cauza, suplimentele minerale ajunse in organism nu se pot utiliza integral. De exemplu, fierul anorganic ajuns in organism se absoarbe doar in proportie de 2-10%, iar din aceasta cantitate jumatate se elimina. Mineralele chelatate cu aminoacizi se absorb de 3-10 ori mai bine decat mineralele nechelatate. Full spectrum este un complex de multivitamine care contine majoritatea vitaminelor si o parte din mineralele necesare functionarii corecte a organismului. Conceperea si comercializarea de produse cu absorbtie lenta a revolutionat industria vitaminelor hidrosolubile. In asemenea produse, substantele active sunt inglobate in substante-suport, a caror absorbtie dureaza 8-12 ore, asigurandu-se astfel un nivel sanguin constant de vitamine. Substantele-suport fara absorbtie lenta duc la o absorbtie rapida, iar cantitatea care nu poate fi utilizata imediat de organism se elimina odata cu urina, in decurs de 2-3 ore. Un alt avantaj al acestor preparate complexe de multivitamine Full Spectrum il constituie faptul ca ele contin si substante lipotrope, cum sunt colina si inozitolul, care impiedica depozitarea grasimilor in ficat. De asemenea, aceste substante lipotrope stimuleaza sinteza hepatica de lecitina, mentinand colesterolul in forma solubila, in concluzie, substantele lipotrope impiedica cresterea concentratiei de colesterol in sange. Exista si multivitamine care au in compozitia lor enzime digestive sau acid glutamic. Acidul glutamic reduce senzatia de oboseala, imbunatateste capacitatea de concentrare, diminueaza extenuarea psihica. De asemenea, actioneaza benefic in starile depresive si ajuta la combaterea alcoolismului, accelereaza vindecarea ulcerelor. Afectiuni si simptome in care este recomandat Full Spectrum vitamine si minerale Important! Mod de administrare Full Spectrum ca supliment alimentar, 1-3 tablete pe zi in timpul meselor sau conform recomandărilor. |
COPYRIGHT © 2009 - produse-naturiste-magazin.ro - Toate drepturile rezervate.