|
|
Detoxifierea organismului si prevenirea cancerului si a
recidivelor carcinogene cu Liquid Clorophyll
Verdele este culoarea dominanta
a vegetatiei pe aproape tot parcursul perioadei de crestere a
acesteia. Culoarea verde, caracteristica plantelor, se datoreaza
pigmentului numit clorofila, care se gaseste din abundenta in
frunzele plantelor. Clorofila a mai fost numita si „raza solara
lichida” pentru considerentul ca absoarbe energia soarelui.
In 1915, Dr. Richard Willstätter a primit premiul
Nobel pentru descoperirea structurii chimice a
clorofilei, o retea de atomi de carbon, hidrogen, azot si
oxigen inconjurand un singur atom de magneziu. Cincisprezece ani mai
tarziu, in 1930, Dr. Hans Fisher a primit premiul Nobel pentru
descoperirea structurii chimice a hemoglobinei, fiind surprins sa
descopere ca aceasta avea o structura asemanatoare cu a clorofilei.
Hemoglobina (alcatuita din hem si globina) este pigmentul
care da culoarea rosie hematiilor (eritrocitelor) din sange.
Clorofila este pigmentul verde care da culoarea plantelor.
Plantele pot obtine tot necesarul de energie pe
domeniile albastru si rosu ale spectrului vizibil. Oricum, exista
inca o mare parte a regiunii spectrale, intre 500-600 nm, in care
foarte putina lumina e absorbita. Lumina aferenta acestor benzi
spectrale se afla in regiunea corespunzatoare culorii verzi si, dat
fiind ca aceasta e reflectata, plantele au culoarea verde.
Clorofila absoarbe lumina atat de puternic, incat mascheaza
alte culori mai putin intense. Cateva dintre aceste culori mai
discrete (provenite de la moleculele unor substante precum carotenul
si quercitina) se pot evidentia toamna, atunci cand clorofila din
frunze dispare, culoarea verde fiind inlocuita de culorile
portocalii si portocaliu-rosiatic date de carotenoide.
Un
proces de importanta biologica majora in care clorofila este
implicata 100% este fotosinteza, procesul biologic prin care
plantele, algele, protozoarele si unele bacterii convertesc energia
luminii solare in energie chimica. Energia chimica este utilizata
pentru reactiile de biosinteza, precum acelea de formare a
glucidelor sau acelea de fixare a azotului in aminoacizii care
constituie materia prima de sinteza a proteinelor. In fine, putem
spune ca aproape toate organismele vii depind de energia produsa
prin fotosinteza, aceasta fiind esentiala in nutritia lor, ceea ce
face din aceasta energie una capitala pentru viata de pe Pamant.
Evident, se face referire la specificul de organisme autotrofe –
cazul animalelor si omului. Fotosinteza este, de asemenea,
responsabila si pentru biogeneza oxigenului care alcatuieste o mare
parte din atmosfera Pamantului.
COMPLECSI MOLECULARI
AI CLOROFILEI
Clorofila si derivatii acesteia denumiti
clorofiline (reprezentand saruri de sodiu si/sau de cupru
ale clorofilei) au capacitatea de a forma complecsi moleculari
stabili cu anumite substante chimice nocive, unele cu aciune
cancerigena, precum hidrocarburile policiclice aromatice gasite in
fumul de tigara, unele amine heterociclice gasite in carnea prajita
si aflatoxina B1 (AFB1). Legatura dintre clorofila sau clorofiline
si aceste substante cu potential cancerigen se refera la capacitatea
de curatire a acestora din urma din tractul gastrointestinal cu
ajutorul primelor, reducandu-se astfel cantitatea de subsante nocive
care ajunge la tesuturile susceptibile.
Clorofilinele
sunt unele dintre substantele cu cel mai pronuntat caracter
antioxidant care au fost vreodata studiate. S-a demonstrat ca,
substantele de tip clorofilina pot neutraliza in vitro actiunea
oxidantilor. Rezultate din studiile efectuate pe animale sugereaza
faptul ca suplimentarea dietei cu clorofila poate scadea stresul
oxidativ indus de substantele chimice carcinogene si de
radiatii.
CLOROFILA, CLOROFILINELE SI PREVENIREA
CANCERULUI
Studiile experimentale au pus in
evidenta si activitatea anticancerigena a clorofilei si
clorofilinelor. Este cunoscut faptul ca oncogeneza (carcinogeneza),
in majoritatea cazurilor, este precedata de biotransformarea unor
xenobiotice chimice in compusi carcinogeni activi. Date rezultate
din experimentele efectuate pe animale indica faptul ca toate
clorofilinele pot creste activitatea enzimelor cu actiune specifica
in biotransformare.
O alta explicatie posibila pentru
mecanismul anticancerigen al unor derivati ai clorofilei este
data de faptul ca acestia actioneaza ca si molecule interceptoare,
blocand absorbtia aflatoxinelor si a altor substante cancerigene
prezente uneori in alimente. Cand clorofilinele sunt administrate,
experimental, impreuna cu un cancerigen, acestea actioneaza ca si
molecule interceptoare, formand complexe reversibile cu substanta
cancerigena. Cercetarile confirma ca derivatii clorofilei pot avea
efect de „interceptor” in raport cu diversi cancerigeni testati.
Aflatoxina B1 (AFB1) este un cancerigen
hepatic produs de anumite specii de ciuperci prezente in cereale
si legume mucegaite, precum porumbul, arahidele si soia. In zonele
calde, cu umiditate crescuta care nu poseda silozuri adecvate pentru
depozitarea cerealelor, cantitati mari de AFB1 ajung in alimentatie,
fapt asociat cu un risc crescut de cancer hepatocelular. In ficat,
AFB1 este metabolizat intr-o forma capabila de a se lega de ADN,
cauzand mutatii. In experimentele pe animale cu cancer hepatic indus
prin AFB1, administrarea de clorofila, in acelasi timp cu expunerea
la o dieta cu AFB1, reduce semnificativ efectele asupra ADN-ului
produse de AFB1 in ficatul pastravilor curcubeu si al sobolanilor
iar, in functie de doza, poate inhiba dezvoltarea cancerului hepatic
la pastrav.
CLOROFILINELE SI
DETOXIFIEREA
Clorofilinele joaca, de asemenea, un rol
important si in detoxifierea interna a organismului, avand
astfel importanta in mentinerea functiilor vitale si a sanatatii.
Detoxifierea interna reprezinta totalitatea proceselor care
neutralizeaza, transforma si elimina substantele nocive (daunatoare)
din organism, prin unul sau mai multe din urmatoarele
cai:
- respiratorie – plamani,
bronhii, trahee, laringe, faringe, sinusuri si nas; -
gastrointestinala – stomac, ficat, vezica biliara, colon si
intregul tract gastrointestinal; - urinara – rinichi, uretere,
vezica urinara si uretra; - tegumentara si glandulara – glande
sudoripare, sebacee si lacrimale; - limfatica – canalele
limfatice si nodulii limfatici.
Ficatul. Sub raport
functional, ficatul este unul dintre cele mai importante organe cu
rol in detoxifierea organismului. Glutationul, cel mai abundent
compus sulfhidric din organism, are functia de a chelata si
detoxifia organismul. Astfel, metalele grele, cum ar fi mercurul si
plumbul, se pot combina cu glutationul. Odata complexul format, bila
devine calea principala utilizata de organism pentru excretia
acestuia, reducandu-se astfel cantitatea de glutation disponibila.
Mai mult, celulele canceroase utilizeaza metionina din gluation
pentru a se dezvolta si a prolifera. Dependenta cancerului si a
tumorilor de metionina pentru dezvoltare este o conditie
artificiala datorata unor tulburari pe caile metabolice de
trans-sulfurare si trans-metilare. Asadar, daca disponibilitatea
metioninei este redusa, va fi afectata nu doar capacitatea ficatului
de a produce detoxifiere, dar va scadea si cantitatea disponibila de
glutation pentru a complexa anumite substante straine (xenobiotice
chimice). Studiile au demonstrat ca o deficienta de metionina poate,
ea insasi, provoca aparitia cancerului hepatic, fara a mai fi
prezenta vreo substanta cancerigena si, de asemenea, au aratat
faptul ca deficitul in metionina permite metalelor grele sa produca
efecte toxice.
Colonul. Este un segment al tractului
digestiv, important in eliminarea xenobioticelor reziduale sau chiar
a unor metaboliti reziduali aflati in exces (e.g.: lipide,
lipoproteine, etc.). Tesuturile organismului nu pot elimina
reziduurile atat timp cat colonul nu functioneaza normal. Diversele
aparate si sisteme ale organismului sunt dependente unele de altele.
Cand colonul functioneaza normal, organismul are asigurata
eliminarea reziduurilor cu potential toxic din toate tesuturile
prezente in diverse aparate si sisteme. Reziduurile din colon, in
cazul unor tulburari functionale, pot conduce la disfunctiuni ale
unor organe. Acest fapt este posibil prin tranzitul diverselor
substante nocive din colon. Colonul afectat creeaza
diverticulite care se prezinta ca mici buzunare ale peretelui
colonului, cu continut de materii fecale. Daca acestea stagneaza
prea mult, pot ajunge in organism, cauzand ceea ce se numeste
autointoxicare. Aceste diverticule, de obicei, nu pot fi detectate
in interiorul colonului prin colonoscopie. Adesea, acestea pot fi
localizate la exteriorul colonului, unde nu pot fi vizualizate. In
aceste diverticule („buzunare”) viscerale specifice colonului se
poate acumula puroi, sange si materii fecale cu continut de
substante nocive care pot tranzita in circulatia sanguina. In acest
mod se realizeaza o intoxicare a organismului. Cand organismul este
intoxicat, in celule nu mai pot accede nutrientii din sange,
deoarece lichidul interstitial contine reziduuri aduse de limfa.
Substantele nocive sunt in acest caz eliminate in parte, prin
rinichi, prin piele (glande sebacee, glande sudoripare) si chiar
prin glandele lacrimale.
Rinichiul. Principalul rol al
rinichilor rezida in mentinerea constanta a volumului si compozitiei
fluidelor biologice si, in general, a homeostaziei biochimice si
homeostaziei termice. Aceasta, in conditiile in care factorii de
mediu (alimentatia, temperatura, presiunea atmosferica) variaza
continuu. Prin rinichi se realizeaza indepartarea din organism a
unor produsi metabolici reziduali formati la nivelul celulelor
si xenobiotice chimice sau derivati reziduali ai acestora. Rinichiul
detine mai putin controlul cuantumului apei intracelulare din moment
ce, daca acesta functioneaza in mod adecvat, fiecare celula este in
mare parte autonoma, retinand ceea ce are nevoie si eliminand ce nu
are nevoie, in fluidul extracelular. Rinichiul retine metabolitii
necesari si, chiar mai mult, permite “libertatea” de a face mici
excese. Aceasta inseamna ca rinichiul ne permite sa luam mai mult
decat avem nevoie din elementele vitale – apa si sare, de exemplu –
excretand exact ceea ce nu folosim. In final, putem spune ca
rinichii conserva atat volumul lichidelor din corpul nostru, cat si
compozitia acestora. Chiar daca exista variatii in alimentatie,
consum de lichide sau activitate fizica, valorile specifice
homeostaziei biochimice se mentin. Rinichiul functioneaza cu o
precizie de maxim 1% in circumstante extrem de variate. Daca
rinichii „cedeaza” in situatii limita, decesul are loc dupa cateva
zile, datorandu-se in mare parte acumularii de produsi metabolici si
reziduali toxici, care pot provoca stop cardiac. Remarcabil este si
faptul ca rinichiul se poate adapta la tulburari morfofiziologice
lente prin disfunctie, astfel incat este posibila supravietuirea
chiar si cu 5% din functionalitatea totala a acestuia. Rinichiul are
o rezistenta mai mare la boli decat (de exemplu) inima sau
plamanii.
Sistemul limfatic. Cand substantele
reziduale din celule sunt eliminate, acestea sunt transportate mai
departe de catre lichidele circulante ale organismului: sangele si
limfa. Limfa are aceeasi compozitie cu cea a sangelui, insa
nu contine eritrocite. Fiecare celula din organism este scaldata de
lichidul interstitial, care contine substante provenite din
circulatia sanguina, alaturi de substante eliminate de celule.
Aproximativ 90% din apa si moleculele mici care intra in lichidul
interstitial din circulatia sanguina sunt reabsorbite de vasele
sanguine locale. Celelalte 10%, din apa si moleculele mici ramase
alaturi de proteine, alte substante cu molecule mari si particule
din lichidul interstitial sunt colectate intr-o retea de vase
capilare limfatice. Acestea conflueaza in vase mai mari care, in
cele din urma, se varsa inapoi in circulatia sanguina. Vasele
limfatice contin valve mono-directionate care au in structura
tesut muscular ce pompeaza limfa prin aceste valve. In toate
canalele limfatice exista valve. In vasele limfatice mari, valvele
sunt prezente la fiecare cativa milimetri, iar in vasele limfatice
mici, valvele sunt chiar mai apropiate. Imaginile in miscare ale
vaselor limfatice expuse arata ca, atunci cand acestea sunt umplute
cu lichide, musculatura neteda din peretii vaselor se contracta
automat. Mai mult chiar, fiecare segment al vaselor limfatice dintre
doua valve succesive functioneaza ca o pompa automata separata.
Astfel, umplerea unui segment cauzeaza contractia, iar fluidul este
pompat prin valva catre urmatorul segment limfatic. Aceasta provoaca
umplerea segmentului urmator care, la randul sau, cateva secunde mai
tarziu, se contracta. Procesul continua pe tot parcursul sistemului
limfatic pana cand lichidul este, in cele din urma, golit inapoi in
sistemul sanguin, din ductul toracic in vena cava, chiar sub
clavicula. Cand proviziile proaspete iau locul produsilor reziduali
ai celulelor – toxine, bacterii, virusi, otravuri, etc – celulele
devin mai sanatoase si la fel si noi. Indepartarea proteinelor din
spatiile interstitiale este o functie absolut esentiala, fara de
care am muri in 24 de ore. Cand sistemul limfatic devine
suprasaturat cu materii mucoide, se creeaza o presiune ce se resimte
in intregul organism. Incepe ca si o tensiune in muschi, ce devine o
durere musculara o data cu cresterea presiunii. Una dintre
functiile febrei este aceea de a subtia mucusul limfatic,
imbunatatind abilitatea acestuia de a curge si de a trece prin
peretii colonului. Toate influentele cu rol in purificarea limfei
reduc febra, prin scaderea necesitatii de a utiliza acest mecanism
pentru subtierea mucusului limfatic. Daca colonul nu poate asigura
rata necesara de purificare a limfei, atunci organismul utilizeaza
ficatul pentru a face acest lucru. Toxinele preluate de ficat sunt
excretate ca si parte componenta a bilei. Cand fluxul bilei devine
excesiv, aceasta se aduna in stomac, avand ca rezultat aparitia
senzatiei de greata. Majoritatea plantelor selectate in scop
nutritional au rol in epurarea substantelor toxice din limfa, motiv
pentru care animalele mananca iarba atunci cand se simt rau.
Se poate deci vedea cu ce probleme se poate confrunta
organismul atunci cand colonul nu functioneaza normal. In acest
caz, substantele reziduale sunt retinute in sistemul limfatic. Pe
masura ce acest proces continua, reziduurile se acumuleaza in
tesuturile organismului, ducand la aparitia bolilor. Acest proces
poate afecta orice parte a organismului, deoarece sistemul limfatic
serveste toate celulele corpului.
Deoarece sistemul
limfatic preia toxinele de la toate celulele organismului,
functionarea optima a acestuia este importanta pentru sanatatea
intregului organism. Limfa este plina de nutrienti pe care ii
transporta la celule, de hormoni, de enzime. Leucocitele,
limfocitele, monocitele, anticorpii si alte celule sanguine sunt
capabile sa se deplaseze pe oriunde exista apa. Exact precum aerul
din jurul corpului se afla in miscare constanta, lichidul limfatic
in care „se scalda” celulele se gaseste, de asemenea, in miscare
continua. Celulele sunt capabile sa functioneze mai bine daca
lichidul limfatic este permanent reinnoit si contine concentratii
optime de hidrogen, oxigen, glucoza si alti nutrienti.
Din
organism, anumite toxine se pot elimina si prin intermediul
transpiratiei, in urma unor activitati fizice intense sau a
caldurii. Sinusurile si pielea noastra se pot constitui, de
asemenea, in cai de eliminare.
Dar de ce este important sa
asiguram buna functionare a sistemelor de detoxifiere ale
organismului? Deoarece noi toti suntem expusi zilnic la actiunea
unui numar mare de xenobiotice chimice (in limba greaca: xenos =
strain; bios = viata). Xenobioticele sunt substante ajunse in
organism, care nu sunt produse in mod normal si nici nu ar trebui sa
fie prezente, sau substante care sunt prezente in concentratii
mult mai mari decat cele uzuale. Printre xenobioticele chimice putem
mentiona: aditivii alimentari, medicamentele, diversii poluanti
chimici prezenti in aer, apa si alimente, generati de activitatile
industriale si agricole s.a. – adica substante pe care organismul
uman nu le produce singur si nici nu ar trebui sa fie prezente in
corp ca si parte a unei diete normale. Pe langa xenobioticele
chimice, organismele umane sunt expuse si la xenobiotice fizice
(radiatii cosmice sau terestre) si chiar biologice (virusuri,
bacterii, paraziti).
Efectele nocive ale
xenobioticelor, indiferent de originea lor, depind de doza,
frecventa sau starea de agregare a acestora. Xenobioticele
pericliteaza sanatatea umana daca nu sunt transformate si eliminate.
Un debut rapid al unor simptome acute poate fi produs de multe
pesticide si de unele medicamente, dar in general, majoritatea
xenobioticelor cauzeaza efecte negative pe termen lung, ducand la
aparitia cancerului sau a altor boli. O mare parte din simptomele
comune generate de xenobiotice includ dureri de cap, oboseala, exces
de mucus, dureri, probleme digestive, simptome specifice alergiilor
si sensibilitate crescuta fata de agenti din mediu cum ar fi
chimicalele, parfumurile si sinteticele.
Organismul se
debaraseaza de xenobiotice prin biotransformare. Adesea, in mod
incorect, acest proces este numit metabolizarea xenobioticelor. In
general, biotransformarea are ca rezultat conversia xenobioticelor
liposolubile in metaboliti solubili in apa cu molecula mare, care
pot fi excretat, si in mod eficient.
Nutrientii si
xenobioticele chimice absorbite din intestin sunt transportate
la ficat printr-un singur vas sanguin (vena porta). Daca accede in
organism in cantitati mici o substanta straina, poate fi
transformata complet la nivelul ficatului, inainte de a ajunge in
circuitul sanguin si la alte organe (efectul primului pasaj).
Xenobioticele inhalate sunt distribuite prin intermediul circulatiei
sanguine la ficat. In acest caz, doar o fractiune din doza este
transformata in ficat inainte de a ajunge la alte organe. Enzimele
hepatice sunt responsabile pentru biotransformarea xenobioticelor,
mai intai prin xenobiodegradare (prin reactii de oxido-reducere, de
hidroliza) si apoi prin xenobiosinteza.
CLOROFILINELE
CA DEODORANT INTERN
Clorofilinele pot fi utilizate si ca
deodorant intern. Observarea in anii 1940 si 1950 a faptului ca
clorofila are efecte deodorante aplicata pe ranile urat mirositoare,
i-a facut pe clinicieni sa administreze clorofila pe cale orala la
pacientii cu colostomii si ileostomii pentru a controla mirosul
fecalelor. Cateva rapoarte de caz publicate indica faptul ca
administrarea orala a clorofilei scade, la o examinare subiectiva,
mirosul urinei si fecalelor la pacientii cu
incontinenta.
CLOROFILINELE IN VINDECAREA
RANILOR
Cercetarile efectuate in anii 1840 au indicat
faptul ca solutiile de clorofiline incetinesc dezvoltarea anumitor
bacterii anaerobe in tuburile de testare si accelereaza vindecarea
ranilor produse experimental la animale, ducand la introducerea
utilizarii solutiilor si unguentelor de uz extern cu clorofila in
tratamentul ranilor deschise, persistente la oameni. La sfarsitul
anilor 1940 si in 1950, o serie de studii efectuate, in mare parte
necontrolat, pe pacienti cu rani cu vindecare lenta, precum ulcere
vasculare si ulcere ischemice de presiune (de decubit), au raportat
ca aplicarea clorofilei de uz extern favorizeaza vindecarea mai
eficienta decat alte tratamente comune folosite. La sfarsitul anilor
1950, clorofilinele au fost adaugate in unguentele cu continut de
papaina si uree utilizate in tratarea ranilor, cu scopul de a reduce
inflamatia locala, de a favoriza vindecarea si de a controla
mirosul.
Eficienta clorofilinelor - sarurile de sodiu
si/sau de cupru ale clorofilei - in vindecarea ranilor a fost
verificata de-a lungul timpului. Se pare ca clorofilinele sunt
valoroase in special datorita actiunii lor antiaglutinante si
antiinflamatoare, ele permitand utilizarea continua si
indelungata a ingredientelor proteolitice, papain-ureea, care ar
putea altfel cauza inflamatii si hemaglutinari la nivelul
capilarelor. Rezultatele clinice favorabile par a se datora faptului
ca unguentele proteolitice (cu continut de papaina, uree si
clorofilina) elimina in intregime tesuturile necrotice si alte
impuritati, mentinand apoi circulatia si irigarea optima a zonei
respective, accelerand epitelizarea.
Preparatul
terapeutic natural LIQUID CLOROPHYLL de la CaliVita
Liquid
Chlorophyll - fabricat si distribuit de CaliVita
International - este un supliment nutritional cu continut de
clorofilina, adica saruri de sodiu/cupru ale clorofilei, extrase din frunze de alfalfa (lucerna). Clorofila
este indicata pentru fortificarea organismului, purificarea
sangelui, precum si pentru imbunatatirea starii generale de
sanatate. Clorofila este unul din suplimentele alimentare cu
adevarat remarcabile. Aceasta hraneste, curata, energizeaza si
fortifica in acelasi timp. Este o sursa de sanatate neegalata de
nici un alt produs nutritional. Ajuta la eliminarea toxinelor din
organism, oferindu-i, in acelasi timp, vitaminele, mineralele si
aminoacizii de care acesta are nevoie.
Liquid Chlorophyll ajuta la refacerea
tesuturilor, purificarea sangelui, formarea de globule rosii,
vindecarea tesuturilor, asimilarea mineralelor, fortificarea
generala a organismului, deodorizarea interna si neutralizarea
agentilor poluanti din aer si alimente. Frunzele de alfalfa contin
calciu, magneziu, fosfor, potasiu, plus toate vitaminele cunoscute.
Mineralele se gasesc intr-o proportie echilibrata, ceea ce sprijina
absorbtia lor.
Clorofilina din compozitia produsului ajuta,
printre altele, la:
- intarirea peretilor celulari - are calitati
antiseptice - are capacitatea de a ajuta tesutul uman sa
combata si sa distruga germenii patogeni - intarind tesutul,
aceasta creste rezistenta celulelor impotriva bolilor si, in
acelasi timp, inhiba dezvoltarea bacteriilor
Per ansamblu, putem realiza urmatoarea
structurare a beneficiilor si modurilor de utilizare ale
produsului:
Indicatii
de utilizare |
|
Uz
intern |
Uz
extern |
|
Administrare
orala - 1 lingurita dimineata si 1 seara |
Gargara (1
lingura intr-un pahar cu apa plata) |
Pentru rani si
ulcere |
| - Ajuta la purificarea sangelui |
- Reduce inflamatia amigdalelor |
- Reduce durerile cauzate de
inflamatii |
| - Asigura fierul
necesar organelor |
- Reduce durerile cauzate de
inflamatii |
- Accelereaza vindecarea
ranilor |
| - Elimina
toxinele |
- Curata dintii si gingiile |
- Impiedica infectarea bacteriana a
ranilor |
| - Ajuta in cazurile de
anemie |
- Imbunatateste functionarea cailor
respiratorii superioare |
- Are efect benefic asupra tesutului
ulceros |
| - Curata si
deodorzeaza tesutul intestinal |
- Amelioreaza durerile de gat |
|
| - Ajuta la
detoxifierea ficatului |
- Reprezinta o excelenta gargara pentru
gat |
| - Ajuta la refacerea
organismului dupa hepatita |

|
| - Amelioreaza problemele de glicemie
(diabetul) |
| - Amelioreaza astmul |
| - Amelioreaza hemoroizii |
| - Revitalizeaza sistemul vascular al
membrelor inferioare |
| - Elimina mirosurile neplacute ale
corpului |
| - Reduce venele varicoase, stimuleaza
productia de lapte in timpul
lactatiei |
|
|
|