|
|
Apetit sexual
În urma excitatiilor tactile
primite de terminatiile senzitive de pe gland si tegumentul corpului
penisului, impulsul nervos ajunge la centrul erectil din măduva sacrală, de
unde, impulsul nervos vasodilatator ajunge la arterele corpilor cavernosi.
Datorită contractiei muschilor parineali are loc o stază venoasă, o
îngreunare a întoarceii sângelui, astfel că acesta umple spatiile cavernoase,
iar penisul intră în stare de tensiune, întărindu-se, producându-se erectia.
Aceasta poate avea loc si în urma excitatiilor vizuale, auditive, olfactive,
adică printr-o comandă corticală.
TRATAMENT NATURIST:
*Se recomandă consumarea a unui cătel de usturoi pe zi, deoarece acesta
contine alicină, seleniu, germaniu si săruri minerale, care favorizează
oxigenarea si fluidizarea sângelui, deci, favorizează erectia.
*Trufele si sparanghelul contin androsteronul, un hormon care stimulează
producerea testosteronului, contin vitamina C, riboflavina si acidul folic,
substante care ameliorează producerea globulelor rosii, a fierului si o
oxigenare mai bună.
*Ceapa produce cresterea cantitătii de spermă. Din acest motiv, egiptenii
interziceau preotilor consumul cepei, considerând-o ca o amenintare a
autocontrolului impulsurilor sexuale.
*Rosia contine alfacarotenul, care facilitează producerea lichidului
prostatic, ajutând penetrarea.
*Nucsoara contine o amfetamină halucinogenă, iar în cantităti mici dezvoltă
o senzatie de bine si o usoară euforie. Avocado contine bromocriptina, care
favorizează producerea de testosteron. Se amestecă 7 gr. nucsoară cu pulpa
unei jumătăti de avocado, se lasă la frigider 24 de ore, după care se
consumă.
*Anasonul verde contine un tonic cardiac, activează sistemul nervos
parasimpatic, accelerează secretiile hormonale, este un euforizant usor. Se
folosesc 10-15 seminte uscate la 1 l.apă, se iau 2-4 cesti de infuzie pe zi.
Se poate prepara si cu alcool de 900, prin macerarea a 15 gr. de seminte; se
bea un păhărel înainte de mese.
*Ardeii iuti de Cayenne se pot folosi ca aplicatii locale pe scrot, cu zeama
proaspătă, sau se mănâncă 1 lingurită de praf în amestec cu 1 lingură de
miere.
*Cuisoarele contin cheratină, care actionează direct asupra căilor urinare,
cu o actiune reflexă de umplere a corpilor cavernosi ai penisului. Se bea 1
cescută după fiecare masă din amestecul de 5 gr. frunze si rădăcini la 1
litru de apă.
*Gentiana stimulează si reglează gonadele, are actiune afrodisiacă. Se
utilizează cu preacautie, ca infuzie din 10-15 gr. la 1 litru de apă, la
micul dejun si la prânz. Seara se consumă 5 picături de tinctură de gentiană
pe un cub de zahăr.
*Ginsengul are efecte dinamizante, tonice si afrodisiace, cunoscute de peste
20 de secole. Se folosesc 12-50 de picături de tinctură într-un sfert de
pahar de apă, la culcare, sau 10-35 picături de extract fluid în 1 pahar cu
apă, luate cu 30 de minute înaintea meselor. Se pot folosi 1-3 capsule cu
praf de rădăcină într-un sfert de pahar cu apă, după masa de prânz si seara.
*Hreanul contine sulfocianat de alil, cu actiune reflexă asupra fibrelor
musculare ale perineului, penisului si clitorisului. Se beau 1-3 cesti de
infuzie din 30 gr. rădăcină rasă sau decoct din 20 gr. la 1 litru de apă.
*Nemtisorii de grădină decongestionează sfera genitală, normalizează
libidoul hiperemotivilor. Se face decoct din 5 gr. de seminte la 1 litru de
apă, se bea 1 cească dimineata si una după masa de prânz, sau se aplică o
cataplasmă caldă pe perineu.
*Ovăzul ameliorează circulatia sângelui în zona bazinului, decongestionează
zona pelviană si genitală. Se face infuzie din 10 gr. pai de ovăz la 1 litru
de apă, se beau 2-3 cesti pe zi. Se poate face o fiertură din 20 gr. boabe
de ovăz la 1 litru de apă, se bea îndulcit cu zahăr brun.
*Pătrunjelul contine apiol care provoacă o usoară iritare a căilor urinare,
antrenând erectii reflexe prelungite. Se mestecă zilnic 8-12 tije proapete
sau se face decoct din 60 gr. rădăcină si frunze proaspete la 1 litru de apă.
*Arborele de piper contine felandrina, care stimulează muschii erectili ai
penisului si clitorisului. Se consumă 2-4 picături de ulei eteric pe un cub
de zahăr, se lasă să se topească încet în gură, cu 1 oră înainte de raportul
sexual.
*Porumbul ameliorează circulatia sanguină la nivelul bazinului. Se fierb 200
gr. boabe de porumb într-un litru de apă si se bea câte o cească dimineata
si seara. Se poate obtine un sirop din 15 gr. de extract de mătase de porumb
la 1 litru de sirop obisnuit, din care se bea 1 lingură după fiecare masă.
*Rostopasca contine mai multi alcaloizi puternici, de aceea se foloseste cu
precautie. Se face infuzie din 10 gr. de plantă la 1 litru de apă si se bea
1 cescă înaintea meselor principale. Se poate prepara vin de rostopască din
10 gr. rădăcină de plantă macerată într-un litru de vin alb, se bea 1 pahar
la fiecare masă.
*Scortisoara este un excitant moderat. Se face infuzie din 10 gr.
scortisoară la 1 litru apă, îndulcită cu miere, se bea după fiecare masă. Se
adaugă putin praf de scortisoară într-un pahar de vin rosu cald, se bea cu 1
oră înaintea raportului sexual.
*Sunătoarea contine tanini care produc efect afrodisiac prin excitarea
sistemului nervos parasimpatic, în special în zona genitală. Se face infuzie
din 10 gr. plantă la 1 litru de apă, care se bea înainte de mese. Se poate
prepara vin din 20 gr. plantă sau flori uscate macerate într-un litru de vin
alb sec.
*Vâscul are actiune energetică, ameliorează arterioscleroza. Se consumă în
infuzie din 15 gr. de frunze la 1 litru de apă, de 3 ori pe zi. Se poate
consuma 1 lingurită de praf din frunze uscate amestecat cu 1 lingură de
miere.
*Se poate bea înaintea actului sexual ceai afrodisiac 1 gr. la 250 ml. de
apă (contine un amestec din plante cu efect afrodisiac cum ar fi mate mate,
ginseng, arome).
*Crema Eros, contine ulei de telină, de ardei, zopropil nicotinat, lidocaină
si are o puternică actiune erectogenă, întârzie ejacularea. Se aplică în
strat subtire prin masaj usor pe organul sexual masculin înaintea actului
sexual.
*Siropul de gentiană se obtine prin macerarea timp de 6 ore într-un vas
acoperit a 100 gr. gentiană la 1 litru de apă distilată fiartă, apoi se
strecoară prin tifon, se lasă să decanteze timp de 24 de ore, se pune la foc
moale cu 1,8 kg. zahăr din trestie de zahăr nerafinat până scade la jumătate.
Siropul se bea după ce s-a răcit.
*Siropul de sofran se obtine prin macerarea timp de 8 zile într-un litru de
vin negru a 25 gr. sofran măruntit, după care se scoate sofranul, se adaugă
1 kg. zahăr brun pudră, se lasă 24 de ore, după care se fierbe la foc moale
până se înjumătăteste.
*"Vinul dragostei" se obtine prin macerarea timp de 15 zile într-un litru de
vin negru a 30 gr. scortisoară, 30 gr. ginseng, 30 gr. vanilie, agitând
zilnic, după care se strecoară si se bea 1 păhărel de lichior cu 4 ore
înaintea raportului sexual.
*"Lichiorul iubirii perfecte" se obtine prin macerarea timp de 15 zile într-un
litru de tuică a 10 gr. scortisoară, 20 gr. coajă de lămâie, 15 gr.
cimbrisor, 5 gr. coriandru, 5 gr. nucsoară, 5 gr. vanilie, amestecând zilnic.
Separat se pregăteste un sirop din 1 kg. zahăr în 1 litru apă. Se amestecă
ambele preparate, se bea 1 păhărel înaintea actului sexual.
*Laptele de pasăre se prepară dintr-un gălbenus proaspăt bătut într-un pahar
de lapte, la care se adaugă 1 păhărel cu rom, 2 lingurite cu zahăr pudră si
10 picături de extract de vanilie.
|
|
|